Dosarul diplomatului rus care a accidentat o tânără pe trecerea de pietoni, trimis la instanță. Autorul accidentului va fi judecat în Rusia

Dosarul diplomatului rus care a accidentat o tânără pe trecerea de pietoni, trimis la instanță. Autorul accidentului va fi judecat în Rusia
Publicat: 23/10/2012, 17:09
Actualizat: 28/09/2018, 13:54

Procurorii au trimis la Judecătoria Sectorului 3 dosarul diplomatului rus care, duminică, a accidentat grav o tânără pe o trecere de pietoni din Capitală, cu propunere a transferului de proceduri, pentru ca bărbatul să poată fi judecat în Rusia, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

După ce Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că secretarul Ambasadei Rusiei la București beneficiază de imunitate diplomatică, polițiștii Brigăzii Rutiere au trimis dosarul procurorilor Parchetului Sectorului 3, potrivit surselor citate.

La rândul lor, procurorii au trimis dosarul la Judecătoria Sectorului 3, urmând ca magistrații să dispună, potrivit legii, transferul de proceduri astfel încât cetățeanul rus să poată fi judecat în țara lui pentru vătămare corporală din culpă.

Potrivit unor surse din Poliție, în 2008, intersecția Bulevardului Camil Ressu cu strada Ilioara a fost declarat „punct negru”, adică zonă de risc rutier ridicat, și s-a făcut, în acest sens, o sesizare către Administrația Străzilor din cadrul municipalității.

În 2009, în intersecția respectivă s-au făcut îmbunătățiri și s-a pus marcaj bicolor cu vopsea termoplastică și benzi rezonatoare. Chiar și în aceste condiții, anul acesta, în luna mai, acolo a mai avut loc un accident grav, în urma căruia, o tânără de 23 de ani a murit.

Ministerul român de Externe analizează posibilitatea de a solicita ridicarea imunității diplomatului rus care a accidentat o tânără în București, ambasadorul rus urmând să fie convocat la minister, a declarat ministrul de resort, Titus Corlățean.

„Transmitem așteptarea ca legea să își spună cuvântul și responsabilitatea în fața unei curți de justiție să se materializeze. Suntem într-un proces de reflecție internă, care nu e simplu în raport de practica internațională în materie de privilegii și imunități, cu privire la poziționarea noastră față de posibilitatea solicitării ridicării imunității diplomatului respectiv”, a spus Corlățean.

El a arătat că, din informațiile părții române, diplomatul rus s-ar fi sustras de la proba cu etilotestul după accident și a apreciat că acesta ar fi trebuit totuși să accepte testul, pentru a înlătura orice dubiu, chiar dacă are dreptul de a se prevala de imunitate în astfel de cazuri.

Ministrul a mai arătat că este necesară o discuție cât mai curând cu ambasadorul Federației Ruse la București, chiar dacă între minister și ambasadă a existat o corespondență pe această temă.

Premierul Ponta a declarat anterior că ministrul de Externe, Titus Corlățean, trebuie să ia toate măsurile permise de convențiile internaționale pentru ca persoana vinovată să plătească, dacă accidentul în care o tânără a fost lovită de un autoturism al Ambasadei Federației Ruse constituie o infracțiune.

El a arătat că a fost informat despre acest accident.

„Domnul Corlățean trebuie – și asta am vorbit cu domnia sa – trebuie să ia toate măsurile permise de convențiile internaționale pentru ca, dacă este vorba de o infracțiune, persoana vinovată să plătească”, a spus Ponta.

O tânără de 19 ani a fost lovită, duminică, în jurul orei 16.45, de un autoturism al Ambasadei Federației Ruse. Accidentul a avut loc pe o trecere de pietoni aflată la intersecția Camil Ressu – Ilioara.

Șoferul este cetățean rus, iar pe legimația diplomatică este menționat faptul că este secretar al Ambasadei. El a refuzat testarea cu aparatul alcooltest, precum și prelevarea de probe biologice, invocând imunitatea de care beneficiază, potrivit unor surse judiciare.

Tânăra accidentată este în comă la secția de Terapie Intensivă a Spitalului Bagdasar-Arseni, având contuzii la creier, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al unității sanitare, Florian Bica.

Persoana din cadrul Ambasadei Federației Ruse la București implicată în accidentul de duminică are calitatea de diplomat și beneficiază de imunitate de jurisdicție penală, civilă și administrativă, pe teritoriul României, a informat MAE, la solicitarea MEDIAFAX.

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Analiza lui Traian Băsescu pentru prezidențiale. Ce s-ar întâmpla dacă Ciolacu și Ciucă ar fi...
BREAKING | Un politician AUR și iubita lui au murit într-un accident rutier cumplit
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Un nou război catastrofal ar putea să cuprindă Orientul Mijlociu. Israelul și Libanul, în tensiune...
Cine este Petru, românul ucis în Congo. Tânărul de 23 de ani urma să-și cumpere...
Meteorologii AccuWeather îi avertizează pe bucureșteni: Pericol uriaș de radiații în Capitală începând cu această...
Reacţia unei eleve după ce a văzut ce i-a căzut la prima probă orală a...
Viorel a murit înainte de a-și strânge familia în brațe! Se întorsese în țară și...
Marina Almășan, adevărul din spatele despărțirii de Victor Socaciu: „Personajul care ne tulburase liniștea a...
Cele mai 'bunese' iubite de fotbaliști de la Euro 2024. Pe ce loc sunt româncele
Echipamente obligatorii pe toate mașinile din România. Ce pățesc șoferii care nu le au?
Putin adună provizii imense de hrană într-un buncăr high-tech, în eventualitatea unui război nuclear. Unde...
Cel mai SĂRAC președinte din lume! Are SALARIUL de doar...
Plata cu CARDUL în România. A devenit deja OBLIGATORIU prin lege din 16 iunie
Urmează zile teribile în România. Anunț alarmant de la ANM
Ce a urmat după ce un client i-a aruncat cu cafea în față vânzătoarei. Fata...
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Cosmin din Casa Iubirii a fost descalificat! Vestea care i-a lăsat pe concurenți cu gura...
Imagini de colecție cu Ana-Maria Barnoschi de la cununia civilă!
BANCUL ZILEI. - Aseară m-am îmbătat crunt, nici nu mai stiu cum am ajuns acasă...
Céline Dion a transmis fanilor un mesaj de speranță: „Nu știu când, dar mă voi...
×